Despre sfârşitul lumii din altă perspectivă

sfarsitul timpuluiNu am pretenția că dacă mâine lumea s-ar sfârși aş fi liniștit  Sunt departe de a-mi fi atins obiectivele din această viaţă ba, aş putea spune, sunt mult prea departe pentru a-mi mai putea măcar atinge obiectivele pe acest an. De altfel, asta e o mare problema în ziua de azi: ne frică să nu dispărem, dar aproape niciodată nu ştim ce să facem cu timpul nostru. Şi acum, deşi civilizația Maya nu a supravieţuit trecerii timpului, cum nu au făcut-o de altfel multe alte civilizaţii, iată că azi ne întoarcem la ei, privind cu nelinişte la ziua de mâine.

De ce aduc vorba de sfarsitul lumii? Nu sunt suficienţi cei care o fac deja?
Poate că da, dar cred că majoritatea preferăm să ignorăm această dată sau să glumim pe seama ei chiar dacă undeva în adâncul sufletelor noastre simţim o uşoară nelinişte. Undeva acolo în fiinţa noastră există acea mică urmă de îndoială care ne face să ne gândim :”şi dacă chiar se va întâmpla?”.

Eu am o altă perspectivă asupra evenimentului astă şi cred că toată această isterie generală a calendarului mayaş care anunţă încheierea unui ciclu, trebuie privită ca o şansă să ne transformăm noi înşine în altceva, să privim altfel lumea şi să învăţăm cum să apreciem adevăratele valori ale vieţii pe care o trăim. Este ocazia perfectă să ne distanţăm puţin de grijile materiale şi să ne vedem propriul timp exact aşa cum este: cu o curgere ireversibilă şi cu o finalitate ce nu trebuie ignorată.

Generaţie după generaţie devenim mai dependenţi de lucrurile din jurul nostru de posesiunile pe care le păstrăm sau le transmitem din generaţie în generaţie. Ele au devenit mai importante adesea decât moştenirea culturală sau spirituală pe care ar trebui să o lăsăm în urmă. Iar asta ne face vulnerabili la orice schimbare majoră din jurul nostru.

Pascal spunea că existenţa divinităţii este un pariu ce nu poate fi pierdut.Iar unii dintre voi o sa vă amuzaţi probabil de faptul că acesta este un alt text despre vreun Dumnezeu pierdut. Dar nu este…nici pe departe nu vreau să amintesc aici de spiritualitate decât prin prisma contextului ei uman. Prin prisma propriei noastre puteri de a muta şi munţii atunci când aceştia ne stau în cale.

Fiecare dintre noi este capabil de uimitoare acte de voinţă, de caracter şi nu în ultimul rând de sacrificiu. Cu toate astea, ziua de azi suntem mai degrabă motivaţi să consumăm, să creăm un ciclu al propriilor noastre slăbiciuni şi să ne adresăm tot mai mult acestora, uitând cât de puternici suntem de fapt. A slăbi este mai uşor decât a mânca, a-ţi îngropa necazurile în băutură este mai uşor decât a le înfrunta iar a distruge în propriul folos este cu mult mai bine pentru mulţi decât a construi în folosul comunităţii. Dar la final (indiferent sub ce formă vine el) oare nu ajungem să tragem o linie? Nu suntem atunci forţaţi să ne dăm seama că am greşit?

Dar adevărul este însă că nu trebuie să ne uităm niciodată propria identitate de oameni, nu trebuie să uităm niciodată cât de puternici suntem de fapt. Nici acum, nici până la sfârşitul lumii.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s