Poveste fără de sfârşit

trandafiri-1Mărturisesc, zorii lui 2013 m-au prins într-o acută melancolie. Aşa mi se întâmplă în fiecare an iar perioada asta ajunge să fie adesea greu de traversat. Conflicte interioare, gânduri şi idei, trăiri şi mult mai multe amintiri decât aş putea duce. E o stare atât de profundă încât cuvintele o pot cu greu descrie.
De fapt sunt fără somn şi e ora 4 dimineaţa iar în căşti se aude Celine Dion…şi  îmi dă fiori. Îmi readuce în minte nişte momente atât de frumoase, amintiri cu care nu mulţi oameni sunt binecuvântaţi. Pentru că acum aproape 11 ani mi-am întâlnit jumătatea, femeia ce avea să îmi schimbe viaţa şi să îmi ofere la rându-i dragostea ei.

Ţin minte ca şi cum ar fi fost ieri cum am cunoscut-o în casa unui prieten, cum m-a impresionat vocea ei atât de dulce şi cum…am reuşit să o enervez de la prima vedere. Hmm, ce să zic, la 18 ani nu prea aveam tact şi la drept vorbind nici acum nu am în exces, dar asta e altă poveste.
Au trecut apoi vreo două săptămâni dar cumva gândul mi se întorcea mereu la ea. Nu ştiam de ce, nu înţelegeam dar simţeam. Aşa că am căutat-o şi i-am propus să ne întâlnim, iar asta a fost începutul unei legături extraordinare.

Copii din ziua de azi sar direct unul în patul celuilalt lăsând la o parte trăirea sufletească. Însă noi am vrut să ne cunoaştem, să ne descoperim şi să învăţăm unul despre celălalt. Am povestit, am râs, am impresionat şi uneori…am dezamăgit. Fiecare a intrat în relaţia asta cu nişte temeri şi fiecare a reuşit să descopere în celălalt iubirea. Iar în prea scurtele seri pe care le petreceam împreună, nu reuşeam să găsim vreun moment în care să ne plictism. Nu ne mai săturam unul de altul şi simţeam fiorul dragostei curgând prin fiecare venă. Eram unul în sufletul celuilalt şi ne lăsam pur şi simplu duşi de nebunia tinereţii.

Se spune că vărsătorii şi scorpionii nu pot forma un cuplu pentru că sunt firi atât de diferite. Şi Doamne cât de diferiţi suntem şi totuşi cât de asemănători. După mai bine de o decadă de viaţă împreună, o parte din fiecare s-a grefat în sufletul celuilalt şi am ajuns să ne înţelegem adesea doar  din priviri de parcă cuvintele ar fi de prisos.
Îmi doresc să fi putut să îi ofer mai mult, să o supăr mai puţin uneori şi să o sprijin mai mult acolo unde a avut nevoie. Dar suntem oameni şi amândoi greşim…

trandafir-ursulet

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s