Parcul Pazvante cu Cristale

ImagineUna dintre cele mai interesante atracţii din Tecuci este Grădina Publică, intrată de ceva ani în administrarea unui om de afaceri local care a investit masiv pentru a transforma cei vreo 1500 metri patrati de teren într-o superbă zonă de agrement pe care tecucenii o vizitează mereu cu plăcere iar turiştii o descoperă, surprinşi că în acest mic oraş de provincie poate exista aşa ceva.

Flori, copaci şi multe sculpturi

Ridicat neoficial de la rangul de parc la cel de grădină botanică, spaţiul aflat sub îngrijirea lui Vasile Dănăilă Pazvante a fost îmbogăţit cu mai bine de 1000 de specii de flori şi plante ornamentale, majoritatea trandafiri. De fapt, dacă veniţi aici vara sau pe la începutul toamnei, mirosul acestor flori minunate o să vă cucerească iremediabil cu parfumul lor.

Imagine
Chiar de lângă fântâna ce aminteşte de izvorul lui Eminescu, din Cişmigiul Bucureştilor, parcul vă va surprinde prin bogăţia sa botanică. Dar florile nu sunt singurul său atu. Pazvante a avut grijă să păstreze şi să îngrijească toţi copacii sănătoşi, plantând şi alţii acolo unde a fost nevoie ceea ce face ca multe dintre băncile de pe aleile parcului să ofere o umbră binefăcătoare, mai ales în zilele toride de vară când parcă simţi că te topeşti în oraş.
Cum era şi normal, natura este completată armonios cu lucrări de artă în lemn, create de mâna omului. O masă a tăcerii, asemenea celei a lui Brâncuşi, statui de bătrâni înţelepţi şi multe alte opere originale ce vă vor încânta ochii.

Cristale şi bioenergie

Dacă bogăţia de flori şi copaci este cu siguranţă un motiv să veniţi în Parcul Pazvante din Tecuci („porecla” oficiala a locului), un altul ar fi ca să puteţi admira expoziţia de cristale de aici. o mini galerie unde veţi putea găsi printre altele cuarţuri, agate ori ametiste dar şi o mulţime de alte pietre, pe care eu -în ignoranţa mea -am preferat să  le admir în cel mai profan mod, bucurându-mă de frumuseţea lor fără să le mai întreb de nume.
Tot în această galerie se mai găseşte şi un aparat de biorezonanţă despre care se crede că îi poate ajuta pe cei suferinzi de diverse boli. Doar că acum vreun an şi ceva când am fost eu, minunea nu mergea, însă asta e altă poveste.

Papagali, mulţi papagali

Pe una din laturile grădinii există o mică arie amenanjată cu cuşti de dimensiuni apreciabile în care sunt expuse diverse specii de papagali multicolori. Zona asta face deliciul celor mici dar, la drept vorbind, şi cei mari au ce învăţa din această plimbare.

Cu siguranţă, mulţi dintre voi nu sunt din Tecuci, nici măcar din judeţul Galaţi, dar dacă treceţi vreodată prin acest mici oraş. nu ezitaţi să-i vizitaţi superba grădină, Parcul Pazvante cu Cristale.

Dacă v-a plăcut ce aţi citit, mai multe poze găsiţi  aici

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s