La vinatoare de vrajitoare!

Eu de felul meu nu fac/discut/analizez nimic legat de politică, pur și simplu imi displace subiectul. Însă ieri am citit o știre trăznet pe care nu am putut să o ratez: Premierul Ponta ar fi dispus să își asume răspunderea pentru suspendarea pensiilor pentru torționarii comuniști. Acei oameni care și-au chinuit și înjosit semenii în ultimul hal în primele două decenii ale regimului comunist. Dar oare, nu cumva e puțin prea târziu?…

Suntem în anul de grație 2013 și pentru unii ”clienți” ai închisorilor comuniste au trecut deja peste 50 de ani de când au fost obligați să treacă prin chinuri greu de imaginat doar pentru că au fost împotriva Regimului. E o chestie care azi poate părea ciudată, iar ăștia mai tineri, așa ca mine, nu mai au nici o rezervă să își exprime liber nemulțumirile față de orice. Democrația e foarte permisivă la capitolul ăsta și fiecare poate spune ce vrea. Însă la finele anilor 40 și începutul anilor 50 lucrurile erau mult diferite. Iar comuniștii, sprijiniți puternic de mama Rusia (convertită și ea în 1917 la doctrina Marxist-Leninistă) câștigaseră în mod ”democratic” cele mai recente alegeri.
Dar la fel ca la vecinii de la Est, era nevoie ca vocea Partidului să nu fie contestată de nimeni așa că închisorile au început să se umple, ba cu lideri ai partidelor istorice, ba cu studenți acuzați că ar fi sprijinit mișcarea legionară iar cei puțini care s-au retras în munți să lupte de acolo, au fost vânați ca animalele și lichidați unul câte unul, însă nu despre aceștia vreau sa vorbesc azi.
Subiectul meu sunt închisorile, acolo unde, în spatele gratiilor și dincolo de privirile majorității cetățenilor, care abia mai târziu au înțeles ce înseamnă închisoarea politică, victimele regimului cel nou au descoperit că iadul poate veni și pe pământ. Pentru ei, Pitești, Gherla sau Râmnicu Sărat au însemnat moartea. La unii, moartea fizică, cea mai ușoară cale de scăpare. La alții, cei mai mulți de altfel, moartea a fost una morală și spirituală. Tortura și abuzurile de neînchipuit la care au fost supuși acești oameni i-a traumatizat iremediabil și chiar după ce au scăpat de acolo, mulți nu și-au mai revenit. Însă regimul comunist din România a câștigat. Până la finele deceniului 8 al secolului trecut aproape nimeni nu a mai îndrăznit să ridice glasul împotriva sa.

Acum o săptămână am avut curiozitatea să urmăresc un filmuleț în care un reporter tinerel și groaznic de zelos urmărea de zor un moșuleț trecut de 80 de ani. ”Domnu Vișinescu, domnu Vișinescu…”. Oh vai, reporterașul nostru grăbit și echipa sa de șoc reușiseră să dea de urma lui Alexandru Vișinescu, fost director de închisoare, fost torționar, fost…pensionar liniștit. Că deh, dacă de pitzipoance și maneliști suntem sătui de ce să nu dăm lumii o altă formă de circ. Una care pentru cei mai mulți dintre cei de azi nu are rezonanța pe care ar trebui să o aibă ci este mai degrabă diversiune de la grijile zilnice. Pe principiul”…off banii-s puțini și cheltuielile multe, da’ măcar l-au găsit ăștia pe nenorocitul ăla de Vișinescu, pe torționarul ăla odios!!!”. Da, e și asta o formă de circ mediatic dacă nu știați. Ce, credeți că lumea uită ușor de gazele de șist sau de contractul Bechtel…acum pierdut? Trebuie ceva intens, interesant, bun de analizat și învârtit pe toate părțile. Iar un individ ca Vișinescu acesta, trecut de 80 de ani și incapabil să se apere e numai bun!

Problema este că România după 1989 a trecut prin câteva etape în tranziția ei de la comunism la democrație. După o Revoluție cu dus și cu întors au urmat niște ani ”gri” în care s-a format o clasă politică nouă iar românii au început să își piardă puțin câte puțin ura față de vechiul regim. Au urmat mineriadele, tranziția, descoperirea democrației și constatarea inevitabila că nu toți pot trăi ca în Dallas. Da, atunci judecarea lui Vișinescu ar fi avut un rost și un sens. Ar fi fost o recunoaștere a chinurilor prin care au trecut toți cei ce au făcut închisoare politică, poate s-ar fi constituit chiar într-o alinare pentru ei. Atunci da, acum însă…Nu zic că moșulețul ăsta ar fi nevinovat însă ce rost are să ne luăm de el acum. Nenea e o relicvă ce mai are doar câțiva ani de trăit. Până s-ar instrumenta cazul la Parchetul Militar sau pe unde mai e dosarul lui, o să îi lipească decizia direct pe cruce in cimitir – îmi pare rău dar asta e realitatea! Ce rost are să facem așa ceva, există costuri, există efort și resurse dedicate unui om care nu a fost pedepsit atunci când trebuia iar acum pe bune, e prea târziu…De ce să nu-l lăsăm să dea socoteală pentru faptele lui direct în fața lui Dumnezeu? Acolo lucrurile s-or judeca altfel…zic și eu.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s