La orele de fizică am învățat cu toții despre ce înseamnă acțiunea și reacțiunea, cele două forțe egale și opuse ca sens. Una apărută ca rezultate al celeilalte. Însă ceea ce școala nu ne învață este că aceeași lege se aplică nu doar la fizic cu și la spiritual. Dovadă că poate cele două planuri ale existenței, funcționează după legi asemănătoare și imposibil de depășit.
Eu unul, am un set de amintiri mai mult sau mai puțin dureroase, lucruri pe care le-am greșit în viață, pe care nu pot să le uit și care îmi stau încă pe conștiință. Desigur, nu sunt de natură penală, nu am ucis, nu am furat sau rănit. Dar poate că am rănit sufletește, am fost egoist, am îndepărtat sau mi-am însușit obiceiuri ce mai bine îmi rămîneau străine.
Problema în asemenea cazuri este că fiecare asemenea situație lasă în urmă o rană, o urmă, un semn al dispariției purității și curățeniei cu care te naști. Cu fiecare greșeală, cu fiecare pas călcat în afara cărării, ceva se schimba. Și la fel s-a întâmplat și la mine, mi-am pierdut visurile, speranțele, am început să trăiesc spiritual de azi pe mâine.
La început nu simti, fiindca nimic nu pare chiar nefamiliar, apoi intervine obișnuința. Doar dacă privești în urmă descoperi cât de diferit(a) erai de ceea ce ai devenit. Descoperi că visele și speranțele de odinioară, au lăsat loc compromisurilor, unei comodități neasumate dar acceptate. Conștiința ta (sau a mea în cazul de față) a acceptat să trăiască cu propriile-i eșecuri, îngropată într-o mizerie de facto.
Problema apare când te trezești că vrei să schimbi ceva, când vrei să devii diferit(a), când ceea ce ai nu îți mai ajunge, sau poate dimpotrivă, te sufocă. Atunci vine momentul plății, momentul în care reacțiunea, întârziată dar inevitabilă, apare.
Adesea, schimbarea nu vine doar din tine, ci din starea imposibilă a lucrurilor, din insuportabilul propriilor alegeri de până atunci. Din rana compromisurilor pe care le-ai (le-am făcut) în trecut. E o schimbare necesară, o revenire la normal, o regăsire a propriei busole. Și, în mod ciudat, nu toată lumea o acceptă. Dar cei care o fac, au șansa să trăiască ceva diferit.
Aici nu prea există scurtătură. Vindecarea, aproape tot timpul, durează cât a durat și starea căderii, cât a durat pierderea de sine. Dar, din fericire, odată alegerea făcută, drumul bun ales, divinitatea (în multele ei nume) aduce alături de tine ceea ce îți trebuie, dar mai ales pe cine îți trebuie ca schimbarea să aibă loc.
Din viață am învățat că trebuie să ai curajul să începi, să faci primul pas. Să te rupi de ce trăgea în jos. Pentru mine asta a început în 2015. Au mai durat doi ani până am deschis ochii să văd pe cine trebuia să am în viața mea și azi pot spune că mai am câțiva ani până la o vindecare completă. Dar încep să văd lumina profețită la capătul tunelului.
Și da, fiecare are viața lui și fiecare viață e diferită. Dar dacă mă gândesc la faptul că legile fizicii sau fizicului se aplică pentru toți, mă îndoiesc că legile sufletului nu au o aplicare similar de largă.
Hai curaj, drumul abia începe!
Cu ceva vreme in urma, am scris un articol despre 
Scrieri şi Cuvinte 