10 filme pentru 2013

cinemaÎmi place să mai privesc un film bun din când în când; doar că din ce am putut vedea în ultimii ani, cu cât mai multe producţii cinematografice au fost lansate pe piaţă, cu atât mai puţin am avut ce vedea. Francize multianuale, titluri cu 2, 3, 4 ori chiar 5 în coadă şi alte chestii din astea din care Hollywood-ul a încercat să mai tragă puţin profit fără să aducă nimic nou. Şi uite aşa am ajuns la 10 filme pentru 2013, o mică dar consistentă listă de titluri pe care chiar vreau să le văd şi cred că se va merita.

 Captain Phillips

Dacă ar fi să mă iau după descriere, Captain Phillips este una dintre cele mai bune filme dramă din 2013 cu atât mai mult cu cât acţiunea e bazată pe o poveste cât se poate de reală. Aşa se face că filmul spune povestea navei MV Maersk Alabama, aflată sub pavilion american şi care în 2009 a fost atacată şi capturată de piraţii somalezi, devenind astfel prima navă comercială americană capturată în vreo 200 de ani.

Din distribuţie fac parte printre alţii Catherine Keener, Max Martini şi nimeni altul decât Tom Hanks, unul dintre cei mai versatili actori din cetatea filmului.

 Oblivion

Cum nu îmi place de Tom Cruise din aproape nici un punct de vedere, Oblivion ar putea părea o alegere ciudată. Totuşi, scenariul filmului ce spune povestea unui pământ distrus după decenii de lupte între oameni şi extratereştri sună promiţător. În plus, există şi o intrigă foarte interesantă ce gravitează în jurul unei nave extraterestre aterizată forţat pe pământ şi al cărei conţinut va ridica numeroase semne de întrebare cu privire la adevărul din spatele războiului ce a nimicit Terra.

 Gangster Squad

O poveste poliţistă din anii 40 în care o echipă de poliţişti duri iau legea în propriile lor mâini răspunzând dur şi fără milă la atacurile bandelor de gangsteri care îşi făceau de cap pe străzile din Los Angeles. Este un film bun dacă ar fi să mă iau după nota pe care a primit-o deja pe IMDB iar numele grele din distribuţie cum ar fi Sean Penn, Emma Stone, Nick Nolte sau Ryan Gosling vin odată în plus ca un argument pentru care să vreau să  urmăresc acest film.

 The Host

Îmi plac filmele SF, mai ales cele care au o poveste originală, lucru mai rar în ziua de azi. Totuşi, The Host pare să promită destul de mult cu scenariul său ce are în centru o tânără căreia îi este injectat spiritul unei entităţi extraterestre – a cărei rasă doreşte să extermine omenirea şi să cucerească pământul. Doar că cele două spirite prinse într-un singur trup se contopesc iar rezultatul va fi cel puţin surprinzător. Un motiv destul de bun ca să văd despre ce este vorba.

 The Hunger Games: Catching Fire

The Hunger Games este o trilogie (nu ştiam până acum), iar Catching Fire este a doua parte a acestei serii.  Doar că aici am mici rezerve deoarece din descrierile disponibile pe net pare că acţiunea va fi una ceva mai siropoasă cu Katniss Everdeen împărţită între o relaţie greoaie cu Peeta şi dorul de Gale. Totuşi aştept să văd despre ce este vorba şi până atunci am adăugat şi Catching Fire pe lista mea de 10 filme pentru 2013.

 A Good Day to Die Hard

Lăsând la o parte faptul că producătorii intră într-o acută criză de titluri care să conţină expresia Die Hard în ele, Bruce Willis mi-a plăcut în fiecare Greu de Ucis lansat până acum. Willis e un actor savuros şi cumva rolul i se potriveşte ca o mânuşă. Deci vă daţi seama că nu puteam rata şi partea a cincea: A Good Day to Die Hard.

 After Earth

Will Smith se întoarce în acest an cu mai multe filme interesante, dar de departe cel mai promiţător este After Earth unde personajul lui eșuează pe o planetă sălbatică alături de tânărul său fiu, cei doi fiind puşi faţă în faţă cu un şir interminabil de pericole. Dar planeta aceasta nu e una oarecare, ci chiar pământul, cu 1000 de ani după ce a fost abandonat de omenire.

 Warm Bodies

Iar vorbim de zombie, din ăia buni de data asta, care gândesc, se mişcă iar uneori, doar ocazional, mai se şi hrănesc cu ceva carne de om – opţional. Din trailerul pe care l-am putut urmări am descoperit o comedie aparent de calitate, cu mult umor contextual şi care într-un final transmite un mesaj pozitiv: dragostea ne face oameni.

 Epic

Ca de obicei, în fiecare an apar animaţii de calitate iar unele se dovedesc potrivite atât pentru copii cât şi pentru părinţi. Ei bine din această categorie face parte şi Epic, o poveste ce se desfăşoară între două lumi dar care, ca mai toate poveştile, se va termina cu bine.

 Jobs

Povestea lui Steve Jobs, unul dintre geniile care au stat în spatele succesului Apple şi care din nefericire s-a stins din viaţă. Chiar vreau să descopăr mai multe despre viaţa acestui pionier al calculatoarelor, cel ce a reuşit să schimbe în doar câţiva ani modul în care folosim tehnologia.

 Acestea sunt doar câteva dintre filmele anului 2013 dar pentru mine se poate spune că sunt prioritare. Cât priveşte restul, nu ştiu dacă o să investesc timp sau bani în ele. Dar cine ştie, poate că lista celor 10 filme pentru 2013 va mai suferi modificări sau adăugiri.

2 gânduri despre „10 filme pentru 2013

Lasă un răspuns către Cristian Varzan Anulează răspunsul